Eximbank colaboreaza si cu HVB Tiriac

Publicat la: 09 noi 2006

Eximbank va colabora si cu HVB Tiriac Bank pentru a-si distribui produsele. Astfel, clientii HVB Tiriac - exportatori, dar si IMM-uri - vor putea sa acceseze produse de asigurari si garantii pentru export, oferite de Eximbank, precum si compensari partiale pentru dobanzile la creditele in lei. "Eximbank lucreaza asa cum fac toate societatile de asigurari si garantii din tarile Uniunii Europene. Ceea ce ofera Eximbank sunt produse ale Guvernului Romaniei", a declarat Carmen Radu, presedintele Eximbank. Banca a semnat acorduri de colaborare cu mai multe institutii de credit locale, in conditiile in care astfel poate ajunge la un numar mai mare de clienti.
 
Potrivit acordului semnat cu HVB Tiriac, Eximbank poate acorda si credite pentru a completa finantarea oferita de banca comerciala, precum si sindicalizari de risc. Eximbank are un capital social de 210 milioane de euro, detinut integral de AVAS, pe langa aceste dispunand si de fonduri din partea statului.
Sursa: http://www.mybank.ro