Ce dobanzi cer bancile in programul Prima casa

Publicat la: 05 iul 2009

Cea mai buna oferta la euro vine de la BCR, dar si de la mult mai mica ATE. La lei, Banca Transilvania se lauda cu marja zero, dar pune un comision aproape cat marja maxima, in timp ce batrana CEC are singura oferta remarcabila.
 
Bancile care au aderat la programul "Prima casa" nu s-au intrecut in a oferi dobanzi cu mult mai avantajoase decat cele impuse prin lege. Mai mult, majoritatea institutiilor de credit au ales sa utilizeze chiar conditiile maximale, adica 4% peste dobanda medie EURIBOR la trei luni in cazul creditelor in moneda europeana si 2,5% peste dobanda medie ROBOR la trei luni pentru creditele in moneda locala.
 
Exista totusi si exceptii. Vorbim despre BCR, ATE Bank sau Leumi Bank pentru creditele in euro, dar si despre CEC, Banca Transilvania si ATE Bank pentru creditele in lei. Clientii tuturor bancilor vor plati si un comision de 0,37% catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM.
Publicitate
 
De precizat ca Banca Transilvania practica un comision care duce costurile totale aproape la nivelul maxim permis de lege, marja scazuta adaugata de banca fiind, mai degraba, o miscare de marketing.
 
Cea mai buna oferta pentru creditele in lei oferite in programul "Prima casa" - de fapt singura oferta care se detaseaza clar de costurile maxime impuse prin lege - o gasim la ultima banca de stat din Romania, CEC Bank. Potrivit reprezentantilor bancii, care ofera doar finantari in lei, dobanda este cu 1,9% peste nivelul ROBOR la trei luni. Astazi dobanda ar fi, in actualele conditii, de 11,65% pe an fata de 12,25% cat au celelalte banci. Varsta maxima a solicitantului la data rambursarii integrale a creditului este de 80 de ani. Perioada de gratie maxima oferita de banca este de 180 de zile, in timp ce perioada maxima de creditare este de 30 de ani. CEC intentioneaza sa acorde credite de pana la 400 de milioane de lei. ATE Bank practica o dobanda calculata dupa formula ROBOR+2,4%, cu doar 0,1% mai mica decat cea maxima.
 
Cele mai bune oferte la creditele in euro sunt la BCR, ATE Bank si Bank Leumi. De luat in seama, cel putin pentru moment, ar fi insa doar oferta BCR, care va acorda credite de peste 300 de milioane de euro in conditiile in care ATE Bank si Leumi si-au asumat credite de 5, respectiv, 10 milioane de euro, insa dupa redistribuire vor primi chiar mai putin. Marja peste EURIBOR aplicata de BCR coboara la 3,8%, insa banca mai impune un comision de acordare de 0,5%. ATE Bank pune tot 3,8% peste EURIBOR, in timp ce Leumi Bank adauga 3,9%. In actualele conditii de piata, dobanzile ar fi de 4,87% la BCR si ATE Bank si de 4,97% la Leumi Bank.
 
Banca Transilvania este, la randul ei, un caz care merita tratat separat. Aceasta pentru ca desi a starnit valva anuntand ca va acorda credite la dobanda ROBOR a adaugat si un comision care creste costurile pana la nivelul maxim. Miscarea de marketing este specifica bancii daca ne gandim ca BT este institutia de credit care a inventat "creditul cu dobanda zero". Comisionul lunar practicat de banca la creditele in lei este de 0,2%. In termeni de DAE, acest lucru inseamna fix 2,4% peste dobanda EURIBOR, adica la limita maxima a criteriilor impuse de lege.
Sursa: http://www.mybank.ro